Poposim de această dată în Maramureş pentru a o cunoaşte pe Mihaela Grec, moroşanca născută sub poalele Pietrosului, în localitatea Borşa. Susţine că aceste locuri sunt cele mai frumoase de pe pământ [...]
Năstăcuţa Iuga a venit pe lume în urma unui pariu. „Părinţii mei aveau doi băieţi, iar doi prieteni ai tatălui meu cu care erau şi vecini aveau câte două fetiţe. Într-o seară, la un pahar de «horincă» au făcut o înţelegere: ei să facă câte un băiat, iar tata o fetiţă. Cine pierdea, trebuia să le dea de băut celorlalţi”, spune Năstăcuţa. „Se pare că tata a fost singurul care a câştigat pariul, şi uite-aşa am apărut eu pe lume”, continuă interpreta.  |
| Sursa : Adevarul.ro |
A avut parte de o copilărie fericită, în localitatea de baştină Săliştea de Sus. A prins dragoste pentru muzica populară încă de la trei ani, iar cu timpul a ajuns să fie unul dintre numele grele ale cântului popular maramureşean. A moştenit talentul de la tatăl ei, care îi cânta seară de seară. „Am crescut într-o zonă minunată, ca de poveste. Mi-am petrecut o parte din copilărie într-o casă situată într-un vârf de deal, iar de acolo puteam să-i «monitorizez» pe localnicii care erau în trecere prin zonă”, povesteşte Năstăcuţa. „Majoritatea sătenilor cântau mai ales seara. Era un adevărat spectacol în aer liber care era imposibil să nu te facă să îndrăgeşti cântecul maramureşean”, adaugă ea.
Prima apariţie, primul succes
La 15 ani a lăsat casa părintească pentru a-şi continua studiile. A ajuns la Sighetu Marmaţiei, unde a absolvit Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, tot în acea perioadă, în paralel a studiat Şcoala Populară de Artă, secţia Canto Popular. Primul ei concurs la care a participat, „Moştenitorii” a fost încununat de succes. A cucerit inima juriului şi a telespectatorilor. I-a convins pe toţi că are un talent înăscut şi a urcat cea mai înaltă treptă a podiumului.
Cariera ei era abia la început. În 2001 a venit în Baia Mare pentru a se înscrie la Facultatea de Bilogie-Chimie din cadrul Universităţii de Nord. În anul 2002 a început să activeze în cadrul Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania, perioadă în care a participat la concursul naţional „Floarea din grădină”, unde a obţinut locul III pe ţară.
„Mai zi-mi ceteră un ceas”
Până în momentul de faţă a imprimat două albume. Lansarea celui din urmă va avea loc marţi, 8 septembrie, la Amfiteatrul Muzeului de Etnografie şi Folclor, din dealul Florilor nr. 1, Baia Mare. Intitulat „Mai zi-mi ceteră un ceas”, materialul discografic a fost realizat aproximativ în 6 luni. „Conţinutul acestui album are o valoare nepreţuită. Am ales cu mare grijă fiecare cântec şi am pus foarte mult suflet în această alegere. Sper să le placă ascultătorilor”, spune interpreta. În opinia ei, noul album va fi pe placul ascultătorilor pentru că reuneşte cântece vesele, de petrecere şi voie-bună.
Întrebări şi răspunsuri:
Eşti cunoscută în întreaga ţară. Când ai apărut prima dată pe sticlă?
N.I.: Parcă trăiesc şi acum emoţiile pe care le-am încercat la vârsta de 17 ani, când am apărut în prima emisiune televizată. Am participat la concursul „Moştenitorii”, din cadrul emisiunii Tezaur Folcloric moderată de Marioara Murărescu. Acesta a însemnat începutul carierei.
Cum împaci viaţa de familie cu cea de scenă?
N.I.: Sunt o norocoasă din acest punct de vedere. Prietenul meu, Nicolae Nichita, cântă alături de mine. Mă însoţeşte de fiecare dată şi mă sprijină în tot ceea ce întreprind, dar tot el este şi primul care-mi spune când greşesc.
Ce-i place
Îi place beletristica, fapt pentru care aşteaptă cu mare nerăbdarte momentele libere pentru a se desfată cu o carte. Adoră călătoriile în natură, să urmărească comedii şi să gătească. Preţuieşte întâlnirile cu familia, care locuieşte la Săliştea de Sus, la kilometri buni de Baia Mare.
Ce nu-i place
Nu-i plac kitch-urile şi agitaţia oraşului. Nu suportă oamenii prefăcuţi şi egoişti, care leagă prietenii doar pentru a-şi atinge unele scopuri. Nu-i plac sucurile acidulate şi nici mâncarea „colorată”, dulciurile pline de aditivi.
Născută: 18 noiembrie 1981, în judeţul Maramureş
Studii: Facultatea de Bilogie Chimie, Universitatea de Nord Baia Mare
Familie: Necăsătorită
Poposim de această dată în Maramureş pentru a o cunoaşte pe Mihaela Grec, moroşanca născută sub poalele Pietrosului, în localitatea Borşa. Susţine că aceste locuri sunt cele mai frumoase de pe pământ, iar o parte din repertoriu l-a preluat de la regretatul Viorel Costin, pentru cealaltă parte, repertoriul personal, nu ne-a dezvăluit sursele, frumos este că îşi cântă locurile şi neamul şi asta este deja foarte mult. Are la activ trei albume cu folclor maramureşean, iar printre altele este realizator de emisiuni de profil la Televiziunea Axa TV Transilvania. Vorbeşte atât de frumos de moroşenii ei şi mai ales de cea care i-a servit drept model, Titiana Mihali. Aşadar o tânără interpretă, pe care încercăm să o cunoaştem mai bine în rândurile de mai jos.
 |
| Sursa : Infoms.ro |
Rep: Ce zonă folclorică reprezinţi şi de unde începe cântecul Mihaelei Grec?
Mihaela Grec: Îmi place sintagma „de unde începe cântecul...”. Cântecul „meu” a început sub poalele Pietrosului în localitatea Borşa, „pe Runc” (aşa se numeşte zona unde m-am născut). De curând mama mea mi-a povestit că atunci când m-am născut, mi-a dat să beau apă dintr-un clopoţel...“să am glasul precum clinchetul lui”, aşa spunea ea... poate de acolo începe cântecul „meu”. Iar... cântecul, nu este al meu, este al tuturor: al borşenilor, al maramureşenilor, al românilor... al nostru. Maramureşul Istoric sau „Ţara Maramureşului” este zona etnofolclorică pe care o reprezint cu mare mândrie şi cu tot sufletul meu. Maramureşul este locul cel mai frumos de pe pământ în opinia mea. Sufletul meu este şi va ramâne acolo mereu indiferent unde voi locui. Aici, în Maramureş întotdeauna vei gasi moroşanul adevărat cu cântecul, cu „cetera”, cu „zongura” lui, cântându-şi lacrimile, bucuriile dar şi cele mai însemnate momente din viaţa acestuia.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezinţi?
Mihaela Grec: Cea mai frumoasă definiţie pentru “Ţara Maramureşului” cred că ar fi următoarea: locul în care poţi fi mai aproape de Dumnezeu prin maiestuozitatea bisericilor şi semeţia porţilor din lemn care încă se mai găsesc în toată splendoarea lor pe Valea Izei, Valea Marei şi Valea Cosăului, dar şi costumul popular atât de cunoscut prin originalitatea cu care este înzestrat, prin culorile vii şi dibăcia mâinilor “moroşencelor”, aceste costume se pot admira în zilele de sărbătoare când acestea îmbracă frumoasele cămăşi şi zadii “vârstate” în roşu şi negru. Aşa cum spuneam mai sus, moroşanul şi-a “glăsuit” întotdeauna simţirile sufletului. Veselia acestuia te face să te reîntorci în Maramureş pentru ai asculta frumoasele hori, caracterizate prin simplitate şi atât de frumos “meşteşugite” (împletirea perfectă a textului cu linia melodică) menite parcă să te facă să simţi cu tot sufletul puritatea şi frumuseţea acestor locuri.
Rep: Ai un model în ceea ce a însemnat activitatea artistică?
Mihaela Grec: Eu cred şi sunt convinsă că un artist nu poate exista dacă acesta copiază pe cineva. Modele… Singurul “model” pentru mine a fost şi este Titiana Mihali, în sensul că am admirat şi admir sinceritatea şi curăţenia cu care aceasta a interpretat cântecul popular maramureşean. Părerea mea este că un tânăr interpret trebuie să înveţe să fie el însuşi. Acesta poate să dea valoare repertoriului pe care îl interpretează doar dacă este original, sincer şi înzestrat de cer sau Dumnezeu să-şi poată cânta trăirile.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Mihaela Grec: Până de curând puteam afirma cu tărie şi convingere că satul maramureşean este un muzeu în aer liber. Acum nu mai pot afirma lucrul acesta deoarece am asistat la degradarea ireversibilă a acestuia, din punctul meu de vedere, în sensul că au apărut unele construcţii care au “stricat” totul… acea imagine care te ducea în vremurile dintotdeauna ale moroşanului. Tradiţii… da, pot să spun că în Maramureş se mai păstrează. Mai există: un cioplitor de porţi, un olar, un meşter cojocar din când în când şi câte o şezătoare, un joc în sat şi câte o nuntă tradiţională. Toate astea din păcate sunt pe cale de dispariţie şi în satul maramureşean pentru că sunt din ce în ce mai rare, ca şi în alte sate româneşti. Dar aici mai intervine şi un alt factor negativ, kitsch-ul care doboară tradiţiile, singurul element al identităţii unui popor. Cei ca mine, mai tineri, cresc crezând că unele lucruri kitschoase sunt de fapt tradiţionale, ceea ce este foarte trist deoarece aceştia nu ştiu să facă o departajare între valoare şi non-valoare.
Rep: Ale cui doruri le cânţi ? De unde ţi-ai cules cântecele?
Mihaela Grec: Am spus-o întotdeauna şi spun şi acum că o parte din cântecele mele sunt preluate din repertoriul regretatului interpret maramureşean, Viorel Costin, care din păcate mulţi l-au cam uitat. Am vrut ca o mică parte din repertoriul acestuia să reînvie, să-l readuc la lumină, dar sursa repertoriului personal nu pot să ţi-o dezvălui. Pot să zic doar atât… repertoriul se găseşte sub nasul tuturor interpreţilor. Ale cui doruri le cânt? Nu vreau să spun că îmi cânt numai dorurile mele… cânt dorurile noastre, ale maramureşenilor, ale tuturor acelora care şi-au simţit sufletul pătruns de dor… cânt dorul, simţire înţeleasă doar în “graiul” românesc.
Rep: Cine ţi-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Mihaela Grec: Au fost câţiva oameni care mi-au influenţat activitatea artistică, în sensul că în anumite momente m-au impulsionat şi m-au ajutat să merg mai departe. M-au făcut să-mi dau seama că folclorul este viaţa mea şi că fără cântul meu nu aş mai putea să îmi exprim liber sentimentele şi trăirile. Aceşti oameni au fost întotdeauna alături de mine, m-au ajutat şi mă ajută necondiţionat indiferent de ceea ce aş face.
Rep: Vorbeşte-ne puţin despre activitatea artistică: discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Mihaela Grec: Cred că sunt printre puţinii tineri intrpreţi care nu se înghesuie să apară pe toate posturile de televiziune sau de radio. Am reuşit să învăţ din ceea ce fac la Axa Tv Transilvania, că este mai sănătos să apari mai rar la televizor ca interpret, deoarece acel public care te apreciază, te va aştepta cu mai mult interes. Chiar dacă nu “mă înghesui” să apar în fiecare zi pe posturile de teleiviziune asta nu înseamnă că stau degeaba. Am reuşit până în acest moment să înregistrez trei albume. Primele două albume intitulate, „Mama când m-o legănat“ şi „Tidrule de pă Mara“ sunt înregistrate cu inegalabilul Ştefan Petreuş, iar al treilea, „Cine m-o dat dorului“ şi sper că nu ultimul este acel album pe care mi l-am dorit dintotdeauna, în sensul că sună dumnezeieşte. Nici nu aş fi putut visa vreodată că un album ar putea fi atât de reuşit, din toate punctele de vedere... de la repertoriu până la aranjamentele orchestrale, care i-au dat acestuia o valoare inestimabilă. În realizarea acestui album, Florentin Labiş-Pop a avut „mână liberă“ să „delireze“ toate aranjamentele orchestrale, care i-au oferit repertoriului originalite şi prestanţă, căruia cred că nu o să pot să îi mulţumesc niciodată îndeajuns.
Rep: Cum apreciezi că va fi evoluţia folclorului românesc în contextul integrării europene? Ce vom pierde şi ce vom câştiga?
Mihaela Grec: Dacă vom şti să ne păstrăm obiceiurile, tradiţiile, costumul popular şi cântecul, dacă vom şti să arătăm prin toate astea cine suntem atunci putem vorbi de o evoluţie a folclorului românesc. În opinia mea, folclorul reprezintă singura emblemă adevărată a numelui unui popor ca existenţă şi identitate. Dar dacă din necunoştinţă, neglijenţă dar mai ales din superficialitate nu vom şti să ne apreciem valorile proprii, în cazul asta cred că încet, încet ne vom pierde identitatea ca multe alte popoare.
Rep: Ce este folclorul?
Mihaela Grec: Folclorul este piatra de temelie şi avuţie a unei naţii, a unei civilizaţii. Dacă nu ai folclor, nu ai nimic. Eşti sărac în suflet, eşti sărac în umanitate.
Rep: Ce nu ai face niciodată în muzica populară?
Mihaela Grec: Nu aş cânta niciodată acompaniată de instrumente surogat care din păcate ne năpădesc din ce în ce mai mult şi pe deasupra mai sunt ridicate şi la rang de acompaniament tradiţional cum se întâmplă din ce în ce mai des în ultima vreme. Sunt de-a dreptul terifiată când văd că “cetera”, “zongura” şi “doba” sunt înlocuite fără nici o remuşcare şi fără nici o fărâmă de respect. Păcat… mare păcat.
Rep: Dă-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care îţi vin în minte.
Mihaela Grec: Titiana Mihali, Fraţii Petreuş, Viorel Costin, Angela Buciu, Florentina şi Petre Giurgi. Dar cred că nu te refereai doar la interpreţii din Maramureş. Din alte zone folclorice aş putea enumera câţiva interpreţi pe care îi admir foarte mult şi de la care am încercat să învăţ câte ceva: Ioan Bocşa, Tiberiu Ceia, Aneta Stan.
Rep: Adresează un gând cititorilor noştri.
Mihaela Grec: Toate gândurile bune sunt îndreptate căte mureşeni, pentru că sunt oameni “faini” şi calzi ca şi maramureşenii (de unde şi paronimatul dintre nume mara(mureşeni)). Să siţi sănătoşi!
Mihaela Grec: Îmi place sintagma „de unde începe cântecul...”. Cântecul „meu” a început sub poalele Pietrosului în localitatea Borşa, „pe Runc” (aşa se numeşte zona unde m-am născut). De curând mama mea mi-a povestit că atunci când m-am născut, mi-a dat să beau apă dintr-un clopoţel...“să am glasul precum clinchetul lui”, aşa spunea ea... poate de acolo începe cântecul „meu”. Iar... cântecul, nu este al meu, este al tuturor: al borşenilor, al maramureşenilor, al românilor... al nostru. Maramureşul Istoric sau „Ţara Maramureşului” este zona etnofolclorică pe care o reprezint cu mare mândrie şi cu tot sufletul meu. Maramureşul este locul cel mai frumos de pe pământ în opinia mea. Sufletul meu este şi va ramâne acolo mereu indiferent unde voi locui. Aici, în Maramureş întotdeauna vei gasi moroşanul adevărat cu cântecul, cu „cetera”, cu „zongura” lui, cântându-şi lacrimile, bucuriile dar şi cele mai însemnate momente din viaţa acestuia.
Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezinţi?
Mihaela Grec: Cea mai frumoasă definiţie pentru “Ţara Maramureşului” cred că ar fi următoarea: locul în care poţi fi mai aproape de Dumnezeu prin maiestuozitatea bisericilor şi semeţia porţilor din lemn care încă se mai găsesc în toată splendoarea lor pe Valea Izei, Valea Marei şi Valea Cosăului, dar şi costumul popular atât de cunoscut prin originalitatea cu care este înzestrat, prin culorile vii şi dibăcia mâinilor “moroşencelor”, aceste costume se pot admira în zilele de sărbătoare când acestea îmbracă frumoasele cămăşi şi zadii “vârstate” în roşu şi negru. Aşa cum spuneam mai sus, moroşanul şi-a “glăsuit” întotdeauna simţirile sufletului. Veselia acestuia te face să te reîntorci în Maramureş pentru ai asculta frumoasele hori, caracterizate prin simplitate şi atât de frumos “meşteşugite” (împletirea perfectă a textului cu linia melodică) menite parcă să te facă să simţi cu tot sufletul puritatea şi frumuseţea acestor locuri.
Rep: Ai un model în ceea ce a însemnat activitatea artistică?
Mihaela Grec: Eu cred şi sunt convinsă că un artist nu poate exista dacă acesta copiază pe cineva. Modele… Singurul “model” pentru mine a fost şi este Titiana Mihali, în sensul că am admirat şi admir sinceritatea şi curăţenia cu care aceasta a interpretat cântecul popular maramureşean. Părerea mea este că un tânăr interpret trebuie să înveţe să fie el însuşi. Acesta poate să dea valoare repertoriului pe care îl interpretează doar dacă este original, sincer şi înzestrat de cer sau Dumnezeu să-şi poată cânta trăirile.
Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Mihaela Grec: Până de curând puteam afirma cu tărie şi convingere că satul maramureşean este un muzeu în aer liber. Acum nu mai pot afirma lucrul acesta deoarece am asistat la degradarea ireversibilă a acestuia, din punctul meu de vedere, în sensul că au apărut unele construcţii care au “stricat” totul… acea imagine care te ducea în vremurile dintotdeauna ale moroşanului. Tradiţii… da, pot să spun că în Maramureş se mai păstrează. Mai există: un cioplitor de porţi, un olar, un meşter cojocar din când în când şi câte o şezătoare, un joc în sat şi câte o nuntă tradiţională. Toate astea din păcate sunt pe cale de dispariţie şi în satul maramureşean pentru că sunt din ce în ce mai rare, ca şi în alte sate româneşti. Dar aici mai intervine şi un alt factor negativ, kitsch-ul care doboară tradiţiile, singurul element al identităţii unui popor. Cei ca mine, mai tineri, cresc crezând că unele lucruri kitschoase sunt de fapt tradiţionale, ceea ce este foarte trist deoarece aceştia nu ştiu să facă o departajare între valoare şi non-valoare.
Rep: Ale cui doruri le cânţi ? De unde ţi-ai cules cântecele?
Mihaela Grec: Am spus-o întotdeauna şi spun şi acum că o parte din cântecele mele sunt preluate din repertoriul regretatului interpret maramureşean, Viorel Costin, care din păcate mulţi l-au cam uitat. Am vrut ca o mică parte din repertoriul acestuia să reînvie, să-l readuc la lumină, dar sursa repertoriului personal nu pot să ţi-o dezvălui. Pot să zic doar atât… repertoriul se găseşte sub nasul tuturor interpreţilor. Ale cui doruri le cânt? Nu vreau să spun că îmi cânt numai dorurile mele… cânt dorurile noastre, ale maramureşenilor, ale tuturor acelora care şi-au simţit sufletul pătruns de dor… cânt dorul, simţire înţeleasă doar în “graiul” românesc.
Rep: Cine ţi-a influenţat în mod pozitiv activitatea artistică?
Mihaela Grec: Au fost câţiva oameni care mi-au influenţat activitatea artistică, în sensul că în anumite momente m-au impulsionat şi m-au ajutat să merg mai departe. M-au făcut să-mi dau seama că folclorul este viaţa mea şi că fără cântul meu nu aş mai putea să îmi exprim liber sentimentele şi trăirile. Aceşti oameni au fost întotdeauna alături de mine, m-au ajutat şi mă ajută necondiţionat indiferent de ceea ce aş face.
Rep: Vorbeşte-ne puţin despre activitatea artistică: discuri editate dar şi spectacole şi înregistrări.
Mihaela Grec: Cred că sunt printre puţinii tineri intrpreţi care nu se înghesuie să apară pe toate posturile de televiziune sau de radio. Am reuşit să învăţ din ceea ce fac la Axa Tv Transilvania, că este mai sănătos să apari mai rar la televizor ca interpret, deoarece acel public care te apreciază, te va aştepta cu mai mult interes. Chiar dacă nu “mă înghesui” să apar în fiecare zi pe posturile de teleiviziune asta nu înseamnă că stau degeaba. Am reuşit până în acest moment să înregistrez trei albume. Primele două albume intitulate, „Mama când m-o legănat“ şi „Tidrule de pă Mara“ sunt înregistrate cu inegalabilul Ştefan Petreuş, iar al treilea, „Cine m-o dat dorului“ şi sper că nu ultimul este acel album pe care mi l-am dorit dintotdeauna, în sensul că sună dumnezeieşte. Nici nu aş fi putut visa vreodată că un album ar putea fi atât de reuşit, din toate punctele de vedere... de la repertoriu până la aranjamentele orchestrale, care i-au dat acestuia o valoare inestimabilă. În realizarea acestui album, Florentin Labiş-Pop a avut „mână liberă“ să „delireze“ toate aranjamentele orchestrale, care i-au oferit repertoriului originalite şi prestanţă, căruia cred că nu o să pot să îi mulţumesc niciodată îndeajuns.
Rep: Cum apreciezi că va fi evoluţia folclorului românesc în contextul integrării europene? Ce vom pierde şi ce vom câştiga?
Mihaela Grec: Dacă vom şti să ne păstrăm obiceiurile, tradiţiile, costumul popular şi cântecul, dacă vom şti să arătăm prin toate astea cine suntem atunci putem vorbi de o evoluţie a folclorului românesc. În opinia mea, folclorul reprezintă singura emblemă adevărată a numelui unui popor ca existenţă şi identitate. Dar dacă din necunoştinţă, neglijenţă dar mai ales din superficialitate nu vom şti să ne apreciem valorile proprii, în cazul asta cred că încet, încet ne vom pierde identitatea ca multe alte popoare.
Rep: Ce este folclorul?
Mihaela Grec: Folclorul este piatra de temelie şi avuţie a unei naţii, a unei civilizaţii. Dacă nu ai folclor, nu ai nimic. Eşti sărac în suflet, eşti sărac în umanitate.
Rep: Ce nu ai face niciodată în muzica populară?
Mihaela Grec: Nu aş cânta niciodată acompaniată de instrumente surogat care din păcate ne năpădesc din ce în ce mai mult şi pe deasupra mai sunt ridicate şi la rang de acompaniament tradiţional cum se întâmplă din ce în ce mai des în ultima vreme. Sunt de-a dreptul terifiată când văd că “cetera”, “zongura” şi “doba” sunt înlocuite fără nici o remuşcare şi fără nici o fărâmă de respect. Păcat… mare păcat.
Rep: Dă-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care îţi vin în minte.
Mihaela Grec: Titiana Mihali, Fraţii Petreuş, Viorel Costin, Angela Buciu, Florentina şi Petre Giurgi. Dar cred că nu te refereai doar la interpreţii din Maramureş. Din alte zone folclorice aş putea enumera câţiva interpreţi pe care îi admir foarte mult şi de la care am încercat să învăţ câte ceva: Ioan Bocşa, Tiberiu Ceia, Aneta Stan.
Rep: Adresează un gând cititorilor noştri.
Mihaela Grec: Toate gândurile bune sunt îndreptate căte mureşeni, pentru că sunt oameni “faini” şi calzi ca şi maramureşenii (de unde şi paronimatul dintre nume mara(mureşeni)). Să siţi sănătoşi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)